 Ministerul Sănătății Publice a emis la data de 14 martie 2007 ordinul nr. 482 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV "Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Având în vedere prevederile art. 680 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare al Secretariatului de Stat pentru Relația cu Parlamentul și Sindicatele nr. E.N. 2.768/2007,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății publice emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a titlului XV "Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în meniul sănătății, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXA
NORME METODOLOGICE
de aplicare a titlului XV "Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
CAPITOLUL I
Răspunderea civilă a personalului medical
Art. 1. - Eroarea profesionala săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care a produs Prejudicii asupra pacientului, atrage răspunderea civilă a personalului medical și/sau a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.
Art. 2. - (1) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește competențele, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competență necesară.
(2) Dovada cazurilor în care nu este disponibil personal medical ce are competenta în efectuarea unui act medical se face cu acte ce emana de la reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale și care atesta personalul existent la locul furnizării actului medical ce a fost generator de prejudicii.
Art. 3. - (1) Persoanele implicate în actul medical răspund proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăruia, în cazul producerii unui prejudiciu.
(2) Stabilirea gradului de vinovăție se face de către instanța judecătorească competenta, potrivit legii.
Art. 4. - Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 5. - (1) Personalul medical răspunde direct în situația în care s-a stabilit existenta unui caz de malpraxis.
(2) Unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situațiile prevăzute la art. 664 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, în solidar cu personalul medical angajat, pentru prejudiciile produse de acesta.
Art. 6. - Pentru prejudiciile cauzate în mod direct sau indirect pacienților, generate de nerespectarea reglementarilor interne ale unității sanitare, răspund civil unitățile sanitare publice sau private.
Art. 7. - Persoanele prevăzute la art. 646-648 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, răspund potrivit dispozițiilor cuprinse în lege.
CAPITOLUL II
Acordul pacientului informat
Art. 8. - (1) Acordul scris al pacientului, necesar potrivit art. 649 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să conțină în mod obligatoriu cel puțin următoarele elemente:
a) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința pacientului;
b) actul medical la care urmează a fi supus;
c) descrierea, pe scurt, a informațiilor ce i-au fost furnizate de către medic, medicul dentist, asistentul medical/moașa;
d) acordul exprimat fără echivoc pentru efectuarea actului medical;
e) semnătura și data exprimării acordului.
(2) Acordul scris constituie anexa la documentația de evidență primară.
Art. 9. - (1) în cazurile în care pacientul este lipsit de discernământ, iar medicul, medicul dentist, asistentul medical/moașa nu pot contacta reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata, datorita situației de urgenta, și nu se poate solicita nici autorizarea autorității tutelare, deoarece intervalul de timp pana la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea și viata pacientului, persoana care a acordat îngrijirea va efectua un raport scris ce va fi pastrat la foaia de observație a pacientului.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) va cuprinde descrierea imprejurării în care a fost acordata ingrijirea medicala, cu precizarea elementelor ce atesta situația de urgenta, precum și a datelor din care sa rezulte lipsa de discernământ a pacientului.
(3) Raportul prevăzut la alin. (1) va cuprinde numele și prenumele persoanei care a acordat asistenta medicala, data și ora la care a fost întocmit, actul medical efectuat în cauza, semnătura persoanei care a efectuat actul medical.
(4) în situația în care actul medical a fost efectuat cu participarea mai multor persoane, se vor preciza în raport numele tuturor persoanelor care au efectuat actul în cauza și tipul de manevre medicale efectuate și raportul va fi semnat de toate aceste persoane.
CAPITOLUL III
Obligativitatea acordării asistenței medicale
Art. 10. - (1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moașa au obligația sa acorde asistenta medicala unei persoane doar daca au acceptat-o în prealabil ca pacient.
(2) Criteriile de acceptare ca pacient sunt următoarele:
a) metoda de prevenție, diagnostic, tratament la care urmează sa fie supusa persoana în cauza să facă parte din specialitatea/competența medicului, medicului dentist, asistentului medical/moașei;
b) persoana în cauza sa facă o solicitare scrisa către medic, medicul dentist, asistentul medical/moașa de acordare a asistentei medicale, cu excepția cazurilor în care persoana este lipsita de discernământ sau a situațiilor de urgenta medico-chirurgicala. Solicitarea va fi păstrata în fisa medicala sau, după caz, intr-un registru special;
c) aprecierea medicului, medicului dentist, asistentului medical/moașei ca prin acordarea asistentei medicale nu exista riscul evident de înrăutățire a stării de sănătate a persoanei căreia i se acordă asistență medicală. Aprecierea se face după un criteriu subiectiv și nu poate constitui circumstanța agravantă în stabilirea cazului de malpraxis.
Art. 11. - (1) Intreruperea relației cu pacientul se face de către medic, medicul dentist, asistentul medical/moașa în cazurile prevăzute de art. 653 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(2) în situația în care medicul dorește întreruperea relației cu pacientul, acesta va notifica pacientului dorința terminării relației, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca pacientul sa găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătății pacientului.
(3) în vederea realizării notificării prevăzute la alin. (2), medicul trebuie să motiveze temeiul refuzului, astfel încât acesta sa nu fie unul arbitrar.
(4) Notificarea se întocmește în dublu exemplar, unul fiind transmis pacientului cu minimum 5 zile înaintea terminării relației, iar celalalt exemplar urmând să rămână la medic. în notificare se va preciza ca terminarea relației în momentul notificării nu pune în pericol viata pacientului.
Art. 12. - (1) în situația în care nu exista ghiduri de practică aprobate la nivel național, în specialitatea respectivă, în acordarea asistenței medicale europene, personalul medical are obligația aplicării standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialității respective.
(2) în aplicarea prevederilor alin. (1), fiecare furnizor de servicii medicale va respecta standarde europene recunoscute de comunitatea medicala a specialității respective, standarde ce vor putea fi actualizate periodic, în funcție de dezvoltarea științifică medicală.
CAPITOLUL IV
Asigurarea obligatorie de răspundere civila profesionala pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistentei medicale
Art. 13. - (1) Personalul medical incheie asigurare de malpraxis, în condițiile legii.
(2) O copie de pe asigurare va fi prezentata înainte de încheierea contractului de munca, fiind o condiție obligatorie pentru angajare.
(3) Asigurarea va fi reînnoită la expirarea perioadei de valabilitate și va fi depusa, în copie, la angajator.
(4) în situația în care nu exista contract de munca, copia asigurării va fi înaintată reprezentantului legal al furnizorului de produse, servicii medicale sau farmaceutice, la care persoana asigurată își desfășoară activitatea.
CAPITOLUL V
Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale
Art. 14. - Persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de monitorizare și competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, denumita în continuare Comisia, fie instanței judecătorești competente, potrivit legii.
Art. 15. - (1) în situația în care are loc sesizarea Comisiei de monitorizare și competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis ori a instanței judecătorești competente de către persoanele care au acest drept, potrivit legii, Comisia stabilește prin decizie daca a fost sau nu un caz de malpraxis.
(2) Decizia se comunica persoanelor implicate în termen de 5 zile calendaristice.
Art. 16. - Decizia Comisiei poate fi contestata de către asigurator sau parțile implicate la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării acesteia.
Art. 17. - În situația în care Comisia a stabilit existenta unei situații de malpraxis, instanța judecătorească competenta poate, la cererea persoanei prejudiciate, sa oblige persoana responsabila la plata despăgubirilor.
Art. 18. - Despăgubirile pentru un act de malpraxis se pot stabili pe cale amiabila în cazul în care rezulta cu certitudine răspunderea civila a asiguratului.
Art. 19. - (1) în situația în care asiguratul, asiguratorul și persoana prejudiciata nu cad de acord asupra culpei asiguratului, cuantumul și modalitatea de plata a prejudiciului cauzat printr-un act de malpraxis se vor stabili de către instanța judecătorească.
(2) Prejudiciul se va despăgubi de către asigurator în limita sumei asigurate, în baza hotărârii judecătorești definitive, iar în cazul în care prejudiciul depășește suma asigurată, partea vătămată poate pretinde autorului prejudiciului plata diferenței până la recuperarea integrala a acestuia.
Art. 20. - Despăgubirile se stabilesc în raport cu întinderea prejudiciului.
Art. 21. - Acordarea despăgubirilor se poate face fie sub forma unei sume globale, fie prin plăți cu caracter viager sau temporar și va tine cont de toate cheltuielile pentru restabilirea sănătății.
Art. 22. - În cazul în care, după acordarea despăgubirilor, se face dovada unor noi prejudicii având drept cauza același act de malpraxis, se pot acorda de către instanța judecătoreasca despăgubiri suplimentare.
Art. 23. - În situația în care s-au acordat prestații periodice ca forma de reparare a prejudiciului, se poate solicita instanței judecătorești competente mărirea, reducerea cuantumului prestațiilor sau sistarea plății dacă au intervenit modificări corespunzătoare ale stării sănătății persoanei prejudiciate.
Art. 24. - Despăgubirile pot fi majorate de către instanța în situația în care partea prejudiciata, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care au fost stabilite despăgubirile, a fost încadrată intr-un alt grad de handicap, ca urmare a actului de malpraxis, și s-a micșorat pensia de invaliditate.
Art. 25. - În situația în care, ca urmare actului de malpraxis, a avut loc pierderea totala sau parțială a capacității de munca, instanța de judecata stabilește, în funcție de situație, modalitatea și cuantumul despăgubirilor.
Art. 26. - În cazul în care persoana prejudiciata este un minor, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de către instanța, ținându-se seama de împrejurările de fapt, de îngrijirile pe care aceasta trebuie să le primească, de cheltuielile și eforturile suplimentare pe care trebuie să le facă pentru dobândirea unei calificări adecvate stării de sănătate și alte împrejurări ce vor fi stabilite de instanță.
Art. 27. - Cuantumul despăgubirilor poate fi reexaminat la data când persoana s-a încadrat în muncă.
Art. 28. - Renunțarea de către părinte, în numele minorului, la despăgubirile cuvenite acestuia nu se poate face decât cu prealabila încuviințare a autorității tutelare.
Art. 29. - Data de la care se plătesc despăgubirile este aceea a producerii actului de malpraxis.
Art. 30. - Raporturile dintre asigurat și asigurator sunt stabilite potrivit clauzelor din contractul de asigurare.
Art. 31. - (1) Despăgubirile se plătesc și atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul ori reședința în România, cu excepția cetățenilor din Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
(2) Pentru a putea beneficia de prevederile alin. (1), persoanele vătămate sau succesorii legali ai acestora vor face dovada domiciliului ori reședinței persoanei vătămate la momentul producerii actului cauzator de prejudicii.
CAPITOLUL VI
Dispoziții finale
Art. 32. - (1) Comisia întocmește un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătății Publice până la data de 1 februarie a anului următor celui pentru care se întocmește acest raport.
(2) Aducerea la cunoștința opiniei publice a raportului prevăzut la alin. (1) se face prin publicarea pe site-ul Ministerului Sănătății Publice în luna martie a fiecărui an pentru anul anterior. |
