|
Considerații juridice cu privire la condițiile de vânzare ale protezelor dentare și categoriilor similare. Articolul cuprinde informații utile atât pentru tehnicieni, cât și pentru medicii dentiști și sunt oferite de Asociația Națională a Tehnicienilor Dentari.
I. Necesitatea menționării în scris a condițiilor de bază ce definesc raportul tehnician dentar – medic/client. Profesia de tehnician dentar se dorește a fi o profesie independentă. Acest lucru presupune o dezvoltare a propriei clientele, stabilirea, în limitele legii, a propriilor criterii de desfășurare a activității, dar și o răspundere suplimentar mai mare, atât față de medic - client direct, cât și față de pacient – client sau consumator final. În acest sens considerăm că este necesar ca tehnicianul dentar sa își conducă activitatea pe baza unor criterii bine definite și care să faciliteze colaborarea cu medicul – client direct. Se cunoaște faptul că activitatea tehnicianului dentar nu mai este considerată o activitate stomatologică, ca atare o dată cu intrarea în vigoare în anul 2002 a Ordinului nr. 601/2002 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN, emis de Institutul Național de Statistică și publicat în Monitorul Oficial nr. 908 din 13 decembrie 2002, activitatea desfășurată de tehnicianul dentar este clasificată și definită în clasa 3310 ce se referă la producția de aparatură și instrumente medicale. Această clasă include „fabricarea de dispozitive și instrumente utilizate în medicină, chirurgie, stomatologie sau medicina veterinară, precum și cârje, curele și bandaje chirurgicale, atele, dinți artificiali, proteze pentru corpul uman, proteze auditive, stimulatoare cardiace, încălțăminte ortopedică, etc.” Prin urmare, tehnicianul dentar este un producător de proteze dentare, dar în același timp este și distribuitorul propriilor produse. Tehnicianul dentar vinde, astfel, produsele pe care le fabrică clientului sau direct – medicul, pe baza comenzii exprese a acestuia. Existența acestui raport juridic dintre medic și tehnicianul dentar presupune mai mult decât o simplă colaborare și, în mod concret, aceasta trebuie transpusă, materializată într-un înscris care să stabilească principiile și condițiile desfășurării acestui raport. II. Condițiile de vânzare ale protezelor dentare și categoriilor similare Față de cele expuse mai sus, în raport cu necesitatea materializării raportului tehnician dentar – client, am transpus în scris condițiile de vânzare ale protezelor dentare. În cazul acceptării lor de către orice laborator dentar, este bine ca acestea să fie tipărite pe spatele facturii ce însoțește lucrarea. Menționăm că aceste principii și reguli au fost inspirate din teoria și practica colegilor tehnicieni dentari din vestul Europei și adaptate condițiilor autohtone și legislației române în vigoare. III. Concluzie În consecință, considerăm utilă existența unor astfel de reglementari și le recomandăm spre aplicare. Menționăm că aceste condiții sunt expuse cu titlu general, ele putând fi adaptate la specificul activității tehnicianului dentar de la caz la caz. CONDIȚII DE VÂNZARE ALE PROTEZELOR DENTARE ȘI CATEGORIILOR SIMILARE I. Preambul Pentru fiecare proteza dentară ce urmează a fi executată (dispozitiv medical la comandă), se va trimite la laborator un bon de comandă ce însoțește amprenta sau în lipsa ei, modelul de gips cu limitele preparațiilor trasate de către medic. Acceptarea amprentelor sau a modelelor de către laborator, înseamnă acceptarea executării lucrării, fără a fi responsabil de distorsiuni ale amprentei. Toate contestațiile în ceea ce privește o proteză dentară nu vor putea fi făcute decât pe modelul din gips realizat în cabinet sau în laborator, cel pe care s-a lucrat proteza. Refuzul medicului de a face proba unei lucrări sau un control suplimentar al acesteia, angajează responsabilitatea sa asupra eventualelor consecințe financiare sau de altă natură, care decurg din acest refuz. Eventualele modificări aduse lucrării protetice de către medic, și care nu implică și laboratorul, vor fi suportate de către acesta și plătite de el, în funcție de costul lor. II. Comanda dispozitivului medical Bonul de comandă ce va însoți amprenta va trebui să aibă parafa medicului, să precizeze natura protezei dentare ce trebuie executată, numele pacientului, sexul, vârsta, data la care se dorește lucrarea și toate observațiile ce duc la o bună execuție a dispozitivului medical. III. Prețul Protezele dentare sunt facturate pe baza unui tarif în vigoare al laboratorului, în ziua livrării, cu un preț clar. Prețul lucrărilor este dat pentru lucrările clasice executate în condiții normale de lucru. Lucrările cu comandă specială, de concepție particulară, sau urgente, pot antrena o creștere a prețului, fixată de laborator. Toate lucrările neterminate de laborator, vor fi facturate după un tarif ce corespunde muncii executate. IV. Condiții de plată Facturile se vor plăti după primirea lucrării. În caz de neplată în termen de 8 zile, se vor aplica penalități conform legii (legislația în vigoare privind disciplina contractuală). În cazul întârzierii plății, ne rezervăm dreptul de a suspenda lucrările în curs de la același client, fără a suporta repercusiunile. V. Clauza de proprietate Protezele executate rămân proprietatea laboratorului până la achitarea completă a lor. VI. Metale prețioase Greutatea tuturor lucrărilor în aliaje prețioase se va stabilii cu o majorare de 20-30% în funcție de procedeul fabricării piesei protetice. VII. Termenul de execuție Termenele de execuție al protezelor sunt date cu titlu informativ și pot fi modificate în funcție de perioada de execuție. VIII. Obligațiile laboratorului Obligațiile laboratorului sunt: – executarea lucrărilor conform indicațiilor din bonul de comandă; – protezele să fie executate în funcție de descrierea dispozitivului medical la comandă; – protezele să fie executate după un studiu de caz în laborator și acceptat de medic, după concepția sa privind protocolul de fabricare, punerea attachmentelor și regulile medico-dentare în vigoare. Sunt excluse garanției de 1 an: – uzura normală; – deteriorarea provocată prin întreținere defectuoasă, o utilizare greșită, intervenția unei terțe persoane, sau în urma unui accident; – consecințele unei proaste echilibrări (după cimentare); – lipsa unui control periodic; – consecințele scoaterii lucrării după cimentare, o modificare a ei; – o evoluție morfologică sau fiziologică; – lucrările ce copiază perfect o proteză veche. Între altele, laboratorul își rezervă dreptul de a nu garanta una sau mai multe proteze în limitele pe care le va considera: – calitatea șlefuirilor; – calitatea amprentelor; – lucrări înalte ocluzal; – alegerea materialelor; – bonturi parodontotice; – tipuri de attachmente impuse de medic. Dacă bonul de livrare va purta mențiunea «în afara garanției», laboratorul va fi exclus de toată răspunderea, sau reparația față de cumpărător sau o terță persoană. IX. Angajamentul de calitate Laboratorul se angajează să nu folosească decât materii prime și consumabile care răspund normelor CE vizând directiva 93/42. Protezele sunt livrate într-un ambalaj destinat a le conserva, fără a le deteriora și cu un grad de curățenie adecvat, dar rămânând un dispozitiv medical la comandă nesteril. X. Diverse Laboratorul va putea modifica una sau mai multe condiții ce urmează: - toate cererile de lucrări protetice neînsoțite de o descriere completă și clară a viitoarei proteze (cum ar fi materiale, attachmente, etc.) sau studiu de caz prealabil, se vor traduce printr-o încredere fără rezerve în concepția laboratorului și nu va putea fi pus în discuție de medic, după fabricarea sa. - pentru intervenția de reparație sau refacere sub garanție medicul va returna obligatoriu proteza cu fișa originală de fabricație. - în caz de contestație, o comisie de resort a laboratoarelor va avea singura competență Acest articol a fost citit de 2286 ori.
|