Incerc în următoarele rânduri să răspund unor întrebări şi nelămuriri frecvente legate de ce poate şi ar trebui să poată face un autoclav în contextul apropiatei integrări în UE, când cel mai probabil pupinelele nu vor mai fi autorizate pentru sterilizare în cabinetele medicale din România.

Vreau să precizez de la început că nu am nici un interes financiar în ce priveşte vânzarea de aparatură medicală, nu sunt angajat şi nici acţionar al unei firme de aparatură medicală.

Cele scrise mai jos sunt în urma unui studiu propriu în vederea achiziţionării unui autoclav.

Bătrânul pupinel şi-a făcut (şi încă îşi mai face) datoria cu brio timp de atâţia ani, cu condiţia să fie corect utilizat (sa nu fie supraîncărcat sau cu instrumentele prea înghesuite) şi în bună condiţie tehnică (să se atingă parametri de temperatură în toate punctele din interiorul aparatului). Totuşi, principala lui problemă rămâne faptul că nu se poate utiliza pentru a steriliza toate tipurile de instrumente şi materiale folosite în  cabinetul de stomatologie, ci doar instrumentarul metalic. Rămân neacoperite numeroase articole a căror sterilizare e imperios necesară în vederea controlului transmiterii infecţiilor, şi aici mă refer mai ales la piesele de mână – turbina, piesa cot, piesa dreaptă, piesa de mână a aparatului de detartraj sonic sau ultrasonic – care se pot steriliza doar la autoclav.

Atunci când îi tratăm pe pacienţii noştri trebuie să ne orientam după principiul conform caruia să procedam după cum am vrea noi să fim trataţi. Sunt sigur ca majoritatea covârşitoare dintre medicii stomatologi ar vrea să fie trataţi cu piese de mână sterilizate la autoclav şi nu doar dezinfectate.

In al doilea rând, au apărut în ultima vreme multe instrumente care se pot steriliza numai la autoclav, printre care se numără spatule şi alte instrumente pentru modelat compozit, ace de canal flexibile din Ni-Ti, gume şi discuri de finisat obturaţiile şi alte accesorii nemetalice. La toate acestea nu avem acces fără posibilitatea sterilizării în autoclav.

Un alt avantaj al autoclavului constă în posibilitatea sterilizării instrumentarului în pungi, conţinutul menţinându-se steril timp de o lună (fapt acceptat de DSP). Aceasta elimină necesitatea sterilizării zilnice a întregului instrumentar, cu diminuarea proporţionala a consumului de timp şi energie. Prin programele lor autoclavele permit o sterilizare mai rapida decât în pupinel, în medie un program (inclusiv racirea) durează 50 de minute ; în cazul în care avem nevoie urgenta de un anumit instrument exista şi programe rapide.

Pana aici cred ca suntem cu toţii de acord cu superioritatea autoclavului, dar la achiziţionarea unui autoclav trebuie să avem în vedere unele criterii, deoarece nu toate aceste aparate sunt identice ca performanţe. În Europa există  ”European Draft Standard prEN 13060/1-4”, un standard care reglementează parametrii la care trebuie să lucreze aparatele de sterilizat de dimensiuni reduse.

Pentru că în România lucrurile sunt încă neclare în privinţa aderării la UE, vreau să precizez că în Europa aceste standarde nu au puterea de lege, dar în viitor se prevede obligativitatea respectarii celor mai stricte norme al acestui standard. Aceasta precizare e necesara în contextul zvonurilor din ultima vreme legate de aceasta problema. Voi reveni mai jos pe această problematică.

Nu am avut acces la întregul conţinut al standardului prEN 13060/1-4, deoarece costă aprox. 200 de euro accesul la această informaţie şi oricum nici răbdarea şi timpul să parcurg sutele de pagini. În rezumat ceea ce ne interesează pe noi este clasificarea autoclavelor în trei grupe, şi anume, în ordinea crescătoare a performantelor, N, S şi B.

In clasa N sunt aparatele cele mai simple, care nu beneficiază de pompă de vacuum şi în consecinţă nu se pot steriliza decât instrumente neîmpachetate în pungi, după unele opinii aceasta le face nepotrivite pentru folosirea în medicină.
 
Clasa S este situată la mijloc şi include vid fracţionat cu o pompă de vacuum, trebuind să treacă testele Bowie&Dick (care se referă la respectarea parametrilor de temperatură şi penetrare a aburului în toate obiectele sterilizate) şi Vacuum (etanşeitatea aparatului şi respectarea parametrilor de vid).

Clasa B este cea mai performanta şi respecta toţi parametrii prevăzuţi în norma europeană amintită (vacuum mai puternic, etc.), program prion (boala vacii nebune). De aceea e şi implicit cel mai scump.

Câteva consideraţii legale: deşi încă în România treaba este destul de relaxată, în vară a fost un caz al unui pacient care a acuzat medicul stomatolog de infectare cu HIV. Aşa cum aminteam mai sus, aceste standarde nu au valoare de lege nici măcar în UE, dar în situaţii de litigiu cu pacientul în privinţa sterilităţii (ne doresc la toţi să nu avem parte de aşa ceva) un autoclav bun care se încadrează în clasa superioară sau măcar mijlocie şi dovada că a fost folosit ne scapă de orice acuzaţii.

Probabil numeroşi colegi se gândesc la achiziţionarea unui autoclav în perioada următoare şi aş dori să concluzionez cu câteva sfaturi în ce priveşte alegerea:

- cereţi întotdeauna vânzătorului documentaţii în care instituţii serioase certifică clasa autoclavului – multe firme comercializează produse pe care le cataloghează cum cred ei de cuvinţă, de multe ori ad-hoc, după expresia feţei cumpărătorului ;
- specificaţiile să se refere la ventilaţie (vacuum), temperatură, presiune, uscare;
- nu vă grăbiţi să faceţi alegerea doar după criteriul preţului (mic) şi a vorbelor fără susţinere prin documente.

Nu uitati, în cazul vreunui litigiu nu vânzătorul autoclavului va fi tras la răspundere dacă acesta nu corespunde, ci medicul care îl foloseşte.
 
Dr. Anca Ştefan

(Sursa: AMSPPR Ardeal Nord)