|
Triamcinolon acetonid în tratamentul lichenului plan eroziv |
|
|
Autori: A González-García, M Diniz-Freitas, P Gándara-Vila, A Blanco-Carrión, A García-García, JM Gándara-Rey Sursa: revista Oral Diseases Nr. 12 (2006), paginile 559–565
Obiective: Verificarea eficienței apelor de gură cu triamconolon acetonid în tratamentul lichenului plan eroziv oral și evaluarea riscului de suprainfecții fungice. Materiale și metode: S-au utilizat toate datele clinice înregistrate în perioada 1993-2003 în cazul pacienților cu lichen plan ulcero-eroziv, tratați la serviciul de medicină orală a universității din Santiago de Compostela, Spania. Toți acești subiecți au fost tratați cu apă de gură ce conținea triamcinolon acetonid la concentrații de 0.3% (T1) și 0.5% (T2). Rezultatele clinice au fost consemnate pentru fiecare pacient în parte la 1, 3 și 6 luni de la debutul terapiei și s-au clasificat astfel: remisie totală (RT), remisie parțială (RP) sau lipsa remisiei (LR). S-au notat și cazurile de suprainfecție fungică. Rezultate: S-au inclus în total 35 de cazuri de lichen plan eroziv. Rezultatele clinice au fost următoarele (considerând la un loc tratamentele cu T1 și T2): la o lună de la începerea tratamentului: 28.6% RT, 62.9% RP, 8.6% LR; la 3 luni: 57.1% RT, 37.1% RP, 5.7% LR; 80.0% RT, 17.1% RP, 2.9% LR. La 4 pacienți (11,4%) s-a consemnat suprainfecție levurică. Concluzii: Apa de gură cu triamcinolon acetonid reprezintă un tratament adecvat pentru lichenul plan eroziv, datorită eficienței ridicate și a riscului scăzut de suprainfecții. Acest articol a fost citit de 1186 ori.
|