|
Restaurările dentare: factori de risc pentru pierderea atașamentului parodontal |
|
|
 Autor: Jonathan M. Broadbent, Karen B. Williams, W. Murray Thomson, Sheila M. Williams
Sursa: Journal of Clinical Periodontology
Volumul 33, Nr. 11,
Paginile 803-810
Introducere: Caria dentară și restaurările de la nivelul suprafețelor proximale deseori influențează lărgimea biologică a parodonțiului.
Scopul studiului: Cercetarea de față verifică dacă acești factori pot contribui la riscul pierderii atașamentului parodontal în regiunile amintite.
Metode: Studiul se bazează pe date provenite de la un studiu de cohortă longitudinal anterior, Dunedin Multidisciplinary Health and Develpoment Study. S-au evaluat suprafețele aproximale ale 884 subiecți, la vârsta de 26 și apoi de 32 de ani, urmărind restaurările sau cariile prezente, respectiv determinând în milimetri profunzimea șanțului gingival/pungii parodontale și recesiunea gingivală la categoria de vârstă de 32 de ani. Pierderea atașamentului parodontal a fost considerată ca suma profunzimii pungii și gradul retracției gingivale.
Rezultate: În ariile interproximale unde apar carii/restaurări înainte de vârsta de 26 de ani, valoarea pierderii atașamentului determinată la 32 de ani pe aceeași suprafață a prezentat de două ori mai multe valori de cel puțin 3 mm, comparativ cu fețele interproximale intacte la 32 de ani. Această constatare a fost valabilă și în cazul regiunilor interdentare afectate de carii sau restaurate după împlinirea vârstei de 26 de ani. Corelația dintre carii/restaurări și pierderea atașamentului parodontal a rămas în picioare și după verificarea posibililor factori de confuzie, precum fumatul.
Concluzii: Pierderea atașamentului parodontal din dreptul regiunii interproximale datorată leziunilor carioase sau restaurărilor dentare apare la adulții cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani.
Acest articol a fost citit de 894 ori.
|