|
Osul cortical și trabecular-factori de risc ai recidivei în ortodonție |
|
|
 Autori: Laura E. Rothea, Anne-Marie Bollenb
Sursa: American Journal of Orthodontics and Dentofacial Orthopedics
Volumul 130, Numărul 4
Paginile 476-484
Introducere: Recidiva în tratamentul ortodontic efectuat la nivelul incisivilor inferiori reprezintă o problemă relativ frecventă și până în momentul de față s-au identificat puțin factori de risc în acest sens. Scopul acestui studiu caz-control a constat în clarificarea influenței pe care o are cantitatea sau structura osului mandibular asupra potențialului recidivei postortodontice la nivelul incisivului inferior.
Metode: Subiecții au fost selectați baza de date postretentivă a Universității din Washington. Ei au fost triați pe baza disponibilității cefalogramei laterale și a radiografiilor mandibulare periapicale efectuate la aproximativ 10 ani postretenție (T3). Indicele neregularității incisivului mandibular a fost determinat în cazul modelelor din grupa T3. S-au identificat 2 loturi: subiecții cu incisivul lateral mai >6 mm (recidivă sau caz) și cei ci II <3,5 mm (stabil sau control). Odată cu determinarea statusului de caz/control, incisivii laterali au fost măsurați pe modele realizate la examinarea ortodontică inițială (T1) și la finalul terapiei (T2). S-au identificat 60 de recidive și 263 subiecți cu status stabil. Grosimea corticală mandibulară determinată pe ortopantomografie și cefalometrie laterală a fost utilizată în scopul evaluării masei osoase mandibulare, iar pe radiografiile periapicale, cu ajutorul analizei fractale s-a apreciat structura osului trabecular din jurul incisivilor mandibulari. Cu ajutorul analizei de regresie logistică s-a determinat asocierea dintre recidiva dentară și parametrii osoși semnificativi.
Rezultate: Subiecții cu recidivă au prezentat o valoare medie mai mare a Il în momentul T1 și o perioadă postretentivă mai lungă, decât pacienții cu stabilitate. Grosimea corticalei mandibulare cefalometrice medii a fost semnificativ mai mică la lotul pacienților cu recidivă, decât la cei cu stabilitate în toate momentele de examinare. Nu s-a constatat nici o diferență semnificativă în structura trabeculară a osului, determinată prin analiza fractală, între cazurile cu recidivă și cele stabile.
Concluzii: Aceste rezultate indică un risc mai crescut ai recidivei post-tratament în cazul persoanelor cu corticala mandibulară mai subțire.
Acest articol a fost citit de 721 ori.
|