Remarcând, încă o dată, preocuparea conducerii revistei “Viața stomatologică”, a AMSPPR, de a-și informa cititorii cu privire la actualitățile domeniului, vom observa concretizarea ei convingătoare în nr. 3 (iunie) 2007 al publicației.
Rețin în primul rând atenția Editorialele dnei dr. Gabriela Andruhovici, președinte AMSPPR - Sesiunea plenară ORE-FDI (Moscova, 20-21 aprilie 2007) și Adunarea Generală a Consiliului European al Dentiștilor (CED) (Londra, 11-12 mai a.c.) - și consemnările dr. Voicu A. David, redactor-șef al periodicului, De prin ORE adunate - selecții din rapoartele naționale ORE (Moscova, 2007). Semnalăm, din primul articol, dorința de "implicare a asociațiilor medicilor dentiști membre ORE, în elaborarea unei strategii pentru calitate în următorii cinci ani", pentru ca pacienții din orice țară europeană să "beneficieze de aceeași procedură de tratament și de aceleași materiale, pentru ca procedura să se înscrie în standardul de calitate cerut", iar din al doilea, luări de poziție concordante în vederea îndeplinirii obiectivelor menționate, precum și apelul dr. Michele Aerden, președinte FDI, "cu privire la reducerea sau eliminarea taxelor pentru pastele de dinți care conțin fluor", dat fiind că acestea sunt "greu accesibile sau chiar inaccesibile marii majorități a populației globului"; subliniem, în context, o altă solicitare a președintelui FDI, adresată participanților la Sesiune, aceea ca delegații să facă un "lobby eficient în cadrul MSP naționale", pentru ca, la proxima Adunare Generală, să se "voteze introducerea sănătății orale ca prioritate OMS". Referitor la sinteza dr. V. A. David, important este că dsa a selectat din rapoarte acțiuni întreprinse în Italia, Slovenia, Turcia, Armenia, Croația, Cehia, Elveția, Polonia, Slovacia și Germania, care prezintă interes pentru practica stomatologică din România. (...) Sursa: Viața Medicală (Știintă cu învățăminte - Dr. Val. MIHĂIERU) Acest articol a fost citit de 661 ori.
|