Atlas clinic Autor: Dr. Naoshi Sato. Toate tehnicile de management gingival, GTR, transplant autolog de os, etc. Practic tot ceea ce este nevoie pentru un medic dentist ce practică chirurgia.
Număr pagini: 448 pag. Ilustrații: peste 2000 de fotografii și desene cu explicații până în cel mai mic detaliu. Preț: 298 EURO (TVA inclus) Reducere de 70 EURO pentru abonații revistei Quintessence International Romania. Achiziționare: se poate cumpăra online pe site-ul Quintessence Romania. CUVÂNT ÎNAINTE Prof.dr. Horia Traian Dumitriu, medic primar, doctor în științe medicale Șef Catedra de Parodontologie, Fac. De Med.Dentară, U.M.F. București Boala parodontală, fie cu localizare gingivală, fie ca parodontită cronică sau agresivă reprezintă o afecțiune complexă care se instalează la toate comunitățile umane, în orice arie geografică și la orice vârstă; urmările ei sunt de ordin distructiv și proliferativ. Tratamentul bolii are, în cele mai multe cazuri, un caracter chirurgical, de reducere a creșterilor de volum gingival, de desființare a pungilor parodontale sau de corectare a unor defecte mucozale sau osoase. Cartea Doctorului Naoshi Sato abordează cu o competență profesională desăvârșită aceste aspecte principale de tratament chirurgical al bolii. Lucrarea aceasta, pe care acum avem privilegiul de a o cunoaște nemijlocit în limba română nu reprezintă doar o adevărată enciclopedie a chirurgiei parodontale evidentă de la prima deschidere a cărții la rice filă care o compune; ea reprezintă, și o spun cu toată admirația, un adevărat laborator de creație în domeniu prin încărcătura de interpretare, de înțelegere a semnificațiilor profunde și a consecințelor benefice ale actului chirurgical dincolo de prezentarea sa strict tehnică. Astfel, autorul se extinde în opera sa de prezentare a timpilor operatori, a tehnicilor chirurgicale specifice, la o înțelegere de ordin superior, rațional științific privind posibilitățile de regenerare tisulară parodontală, la restaurarea și conservarea formei și restructurarea volumetrică a țesuturilor afectate și care au beneficiat de procedurile chirurgicale cele mai adecvate. Fie că este descrisă o intervenție mai simplă, un chiuretaj subgingival sau una mai complexă, de reconturare și restaurare a țesuturilor moi și osoase ale parodonțiului marginal, în toate situațiile se simte intenția și înțelegerea superioară pe care Doctor Sato o acordă aspectelor de morfologie funcțională, de etiopatogenie esențială și mai ales de chirurgie funcțională, activă și completă dar și parcimonioasă în același timp. COPERTA  Traducerea în limbă română a acestui tratat –atlas de chirurgie parodontală este mai mult decât un act meritoriu de achiziție științifică efectuat de către editura Quintessence International Romania prin efortul editorului și redactorului șef Dr. Octavian Făgăraș; el reprezintă un eveniment de înaltă rezonanță profesională care va încuraja și va ghida cu o deosebită competență practica actului chirurgical gingivo-parodontal al oricărui medic dentist, al practicianului doritor să se inițieze în chirurgia parodonțiului marginal sau a medicului cu supraspecializare sau competență în parodontologie care se angajează în efectuarea unor intervenții chirurgicale mai laborioase. Faptul că acest adevărat tratat de chirurgie parodontală care a devenit best-seller în multe țări ale lumii științifice este tradus la noi reprezintă un act de maturitate și competență în literatura de specialitate. Cartea doctorului Sato trebuie să ocupe un loc de onoare în biblioteca dar și în conștiința profesională a oricărui medic dentist, a tinerilor studenți și să fie un ghid pentru practicianul parodontolog preocupat de rezolvarea cu rigoare tehnică și științifică a tratamentului chirurgical al bolii parodontale.
Acest articol a fost citit de 965 ori.
|