In interesul creşterii calităţii asistenţei medicale acordată populaţiei şi în interesul specializării rezidenţilor, în conformitate cu recomandările Uniunii Europene şi, totodată potrivit prevederilor art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (6) şi art. 9 lit. b), din H.G. nr. 899/2002, privind organizarea învăţământului postuniversitar de specialitate medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, cu modificările şi completările ulterioare, medicii rezidenţi trebuie să îşi efectueze pregătirea prin rezidenţiat sub îndrumarea unui coordonator dintr-un centru universitar sau dintr-o unitate sanitară acreditată.
Conform art. 4 alin. ( 2 ), din H.G. Nr. 899/2002, unităţile sanitare de pregătire a rezidenţilor sunt acreditate în acest scop de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea Ministerului Sănătăţii, prin Ordin Comun, pe baza criteriilor de competenţă profesională şi a nivelului de dotare tehnico-materială.
In consecinţă, conducerea Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar aprobă detaşări ale medicilor rezidenţi, doar în unităţi sanitare acreditate pentru pregătirea în învăţământul postuniversitar.
In vederea detaşării, documentele necesare sunt:
• Pentru detaşări între Centre Universitare :
- acceptul de plecare al DSPJ-ului din Centrul Universitar respectiv
- acceptul de primire al DSPJ-ului din Centrul Universitar în care se doreşte detaşarea
• Pentru detaşări din alt Centru Universitar în Centrul Universitar Bucureşti:
- acceptul de plecare al DSPJ-ului din Centrul Universitar unde rezidentul efectuează pregătirea
- acceptul de primire de la şeful clinicii din Centrul Universitar Bucureşti, unde se doreşte
efectuarea pregătirii.
• Pentru detaşări din Centrul Universitar Bucureşti în alt Centru Universitar
- acceptul de plecare al
spitalului platitor cu care medicul rezident a încheiat contract de muncă pe perioada rezidenţiatului, cu precizarea faptului că rezidentul va fi plătit pe perioada detaşării, pe baza fişelor lunare de pontaj aduse de la unitatea unde se detaşează.
- acceptul de primire al DSPJ-ului din Centrul Universitar unde se doreşte efectuarea pregătirii.
In oricare dintre situaţiile de mai sus, în cazul în care medicul rezident se detaşează pe stagiu de bază (stagiul în specialitatea în care a fost confirmat rezident), este necesar acceptul de plecare al îndrumătorului de rezidenţiat din Centrul Universitar în care a fost repartizat să îşi efectueze pregătirea.
Atunci cand detaşarea, tot pentru stagiu de bază, se face din centrul universitar la spital judeţean, detaşările se aprobă pe o perioadă de maximum un an de zile, valabil pentru toată perioada de pregătire în rezidenţiat; în timpul stagiilor complementare, este acceptată detaşarea pe perioada de un an de zile, valabilă pentru toată perioada de stagii complementare. În ultimul an de rezidenţiat stagiul de bază se efectuează obligatoriu într-un centru universitar.
Pentru detaşarea medicilor rezidenţi în medicină de familie promoţia 2005, care au ales pregătire în unităţi sanitare judeţene acreditate arondate centrelor universitare sunt necesare:
- acceptul de primire şi de plecare al DSPJ-urilor de unde se detaşeaza şi unde se duc.
- exceptie face centrul universitar Bucureşti, unde nu este necesar acceptul de plecare sau de primire al Directiei de Sănătate Publică al Municipiului Bucureşti, ci, acceptul de plecare al spitalului plătitor din Bucureşti şi, după caz, acceptul de primire al şefului de clinica în care se doreste efectuarea modulului respectiv.
Detaşările medicilor rezidenţi se efectuează numai prin Centrul National de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, pe baza documentelor mentionate. detaşarile se aprobă pentru motive bine intemeiate: lipsa posibilităţii de cazare, convalescenţă dupa concediu de boală, copil minor în îngrijire în alta localitate, părinţi bolnavi, graviditate.
Aprobarile DSPJ-urilor pentru detaşari trebuie datate cu luna ianuarie 2006, după ce a fost realizată o estimare a gradului de ocupare a clinicilor/ secţiilor, pentru a evita supraîncărcarea cu medici rezidenţi.
(Sursa: CNPDS)