Stomatologii din Sf. Gheorghe, amenințați cu evacuarea
Decizia Consiliului Județean Covasna de a evacua cabinetele medicale din cadrul Policlinicii stomatologice din Sfântu Gheorghe i-a revoltat pe medicii care își desfășoară activitatea în aceste spații. Aceștia spun că vor da în judecată autoritățile locale dacă vor pune în practică decizia luată joi de consilierii județeni.
Conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din județul Covasna a declarat că imobilul a fost construit în urmă cu 45 de ani ca stomatologie pentru locuitorii din Sfântu Gheorghe și satele aparținătoare, și în plus aici funcționează singura radiologie dentară din capitala județului Covasna. Mai mult decât atât, dentiștii spun că au făcut de-a lungul timpului investiții în aceste spații în speranța că le vor putea cumpăra, iar acum sunt aruncați pe drumuri.
Consiliul județean Covasna a luat joi decizia de a rezilia contractele cu medicii de la policlinica stomatologică după ce a ajuns la concluzia că imobilul în cauză este cel mai nimerit pentru a găzdui pe viitor sediulDirecției de Asistență Socială și Protecția copilului Covasna. Această instituție funcționează în prezent într-o clădire revendicată de foștii proprietari, ce urmează a fi retrocedată.