Meniu
Prima pagină
Actualități
+ Știri generale
+ Noutăți științifice
+ Produse noi
Arhivă știri
Info pult
Rezumate
Util în practică
Educație medicală
+ Rezidențiat
+ Evenimente
+ Publicații
+ Cursuri EMC
+ Examene
Legislație
Legislație în vigoare
Noutăți legislative
Linkuri utile
Accesibil utilizatorilor înregistrați
Căutare
Copiii merg gratuit la dentist Listare E-mail
ImagePuțini sunt cei care știu că, la ora actuală, fiecare are dreptul prin lege la tratamente stomatologice gratuite, decontate de stat. Dacă adulții beneficiază numai de anumite tratamente fără să scoată vreun ban din buzunar, copiii și tinerii de până la 26 de ani, studenți sau fără serviciu, pot merge gratis la dentist.


Nu toți stomatologii oferă însă consultații gratuite, ci numai cei care au contract cu casa de asigurări de sănătate, iar decontarea intervențiilor se face în limita plafonului de care dispune cabinetul. De pilda, în București, din cei 3.870 de dentiști, doar 470 au încheiat astfel de contracte. Potrivit președintelui Colegiului Medicilor Dentiști din București, dr. Alexandru Brezoescu, un dentist are alocat lunar un plafon de 11 milioane de lei vechi, bani din care sunt plătite materialele și asistenta. La fel ca și în cazul medicamentelor compensate și gratuite, asta înseamnă ca, în cel mult zece zile, plafonul se epuizează, iar pacienții sunt nevoiți să plătească din buzunar orice serviciu stomatologic.

Totuși, reglementările din domeniu prevăd că, pentru copiii de pana la 18 ani, serviciile medicale preventive și tratamentele stomatologice incluse în pachetul de servicii de baza sunt decontate 100% de casa de asigurări de sănătate (fac excepție serviciile stomatologice care nu sunt destinate acestei varste). Pentru aceasta categorie de persoane, serviciile medicale preventive se acorda trimestrial, iar pentru tinerii cu varste cuprinse intre 18 și 26 de ani, daca sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din munca, se acorda de doua ori pe an.

Pentru persoanele de peste 18 ani, casa de asigurări de sănătate decontează în cote diferite (100%, 60%, 40%) serviciile medicale preventive și tratamentele stomatologice din pachetul de servicii de baza.

De asemenea, serviciile de urgenta stomatologica se acorda gratuit tuturor persoanelor, indiferent dacă sunt sau nu asigurați.

Prețuri la cabinete

- Plomba cu amalgam (gri) - între 30 și 50 lei noi;
- Plomba fizionomică de compozit (alba) - între 40 și 80 lei;
- Obturație de canal - între 50 și 80 lei;
- Coroană metalo-acrilică - între 170 și 230 lei;
- Coroană porțelan - între 250 și 450 lei;
- Extracție  dinte cu o singură rădăcină  - între 30 și 80 lei;
- Extracție dinte cu mai multe rădăcini - între 50 și 100 lei;
- Extracție molar de minte - între 70 și 150 lei;
- Detartraj - între 5 și 7 lei noi/dinte;
- Detartraj ambele arcade - între 120 și 150 lei.


Pachetul de baza pentru asigurați

Pachetul de bază al serviciilor stomatologice pentru asigurați include:

- consultația;
- terapia cariei simple;
- tratamentul afecțiunilor pulpare;
- tratamentul paradontitelor apicale; 
- tratamentul afecțiunilor paradonțiului marginal;
- tratamentele chirurgicale buco-dentare;
- tratamentele protetice;
- tratamentele ortodontice;
- activitățile profilactice.


Tratamente gratuite pentru adulți

- Pansament calmant;
- Tratamentul paradontiteiapicale acute prin drenaj;
- Tratamentul paradontitei apicale acute prin drenaj endodontic + incizie mucoperiostala + osteotomie transmaxilara;
- Tratamentul abcesului paradontal;
- Tratamentul gingivo-stomatitelor/sedinta;
- Tratamentul hemoragiei/alveolitei postextractionale;
- Tratamentul pericoronaritelor cu decapusonare;
- Tratamentul de urgenta al plagilor buco-maxilo-faciale;
- Imobilizarea de urgenta a luxatiilor dentare;
- Imobilizarea de urgenta a fracturilor maxilare;
- Reducerea luxațiilor temporo-mandibulare
- Control postoperator;
- Reparație simplă proteza acrilică;
- Reparatie +1 croset;
- Reparatie + 1 dinte;
- Individualizarea protezelor acrilice/ sedinta;
- Control oncologic preventiv confirmat.


Tratamente stomatologice compensate

- Extracție de dinți sau resturi de dinți monoradiculari sau pluriradiculari, cu anestezie inclusa (compensata 60%);
- Extractie alveoloplastică - anestezie inclusa (60%);
- Extractie la hemofilici, diabetici sau handicapati - anestezie inclusa (60%);
- Extractie dinti paradontotici - anestezie inclusa (60%);
- Proteza acrilica partiala cu 1 - 7 dinti (40%);
- Proteza acrilica partiala cu peste 7 dinti (40%);
- Proteza acrilica totala (40%);
- Consultatie în cadrul dispensarizarii (40%).

Sursa: Libertatea
Articol de Oana Neacșu
25 iulie 2006


Acest articol a fost citit de 3498 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (3)
 
1. Scris de nuty in 28-02-2010 04:21
 
 
ar fi bine sa li se acorde un buget mai mare pentru ca nu toti se duc de placere la medic mai ales cu criza asta
 
 
2. Scris de anytta in 08-07-2010 03:50
 
 
in cazul in care gasesc un medic dentist care ofera servicii gratuite elevilor,de ce acte am nevoie,doar de un carnet de elev sau si de o adeverinta de la scoala?va multumesc.
 
 
3. Scris de eu in 29-12-2010 21:41
 
 
si eu am aceeasi intrebare ca si "anytta"de ce acte avem nevoie?
 
 
Forum
Forumul Dentistul.net vă așteaptă cu opinii, sugestii și discuții de actualitate
Forum - cele mai noi
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți dentistul.net
Înregistrare