La ora actuală, aceștia au un venit salarial net de 426 RON. Medicii rezidenți, ''după 16 ani de tranziție și reforme în domeniul sanitar, protestează public față de condițiile de salarizare impuse de Ministerul Sănătății Publice''.
In acest sens, ei au transmis o scrisoare deschisă către ministrul Sănătății, Guvern, Președinție, Colegiul Medicilor din România (CMR), ambasadorul Uniunii Europene în România, DSP București și Comisiile de Sănătate din Parlament. Potrivit acestei scrisori deschise, medicii rezidenți protestează din cauza că după examenul de rezidențiat sunt ''prinsi în capcana unui contract de munca cu perioada determinata - intre 3 și 6 ani - care ne acorda cu indecenta un salariu lunar net de 426 RON''. Totodată, aceștia menționeaza faptul că, deși legea prevede plata gărzilor medicilor rezidenți, ''exista numeroase spitale care îndrăznesc să încalce această prevedere''. Acceptarea ''atențiilor'' sau folosirea resurselor părinților Ei atrag atentia asupra faptului ca majoritatea rezidenților isi efectueaza stagiile în centre universitare, ceea ce inseamna plata chiriei, a transportului în comun, a cartilor necesare pregatirii pentru viitoarea specialitate, a unui stetoscop și a unui tensiometru, participarea la congrese medicale: ''Toate acestea, insa, sunt imposibil de realizat cu 426 RON. Un asemenea nivel de salarizare pune medicul rezident în fata a doua variante de supravietuire: acceptarea «atentiilor» de la pacienti sau folosirea resurselor parintilor''. In aceste conditii, protestatarii considera ''extrem de nedreapta discriminarea corpului medical în raport cu functionarii din sistemul de justitie, afaceri interne sau aparare. La fel de nedreapta este discriminarea din interiorul sistemului sanitar. Cadrele medii și chiar infirmierele au salarii net superioare medicilor rezidenți''. în opinia rezidenților, remedierea urgenta a acestei situatii se poate face prin dublarea salariilor actuale și acordarea a 20 bonuri de masa lunar. Birocrație ''extrema'' în spitale De asemenea, protestatarii isi exprima nemultumirea fata de birocratia ''extrema'' din spitale: completarea concediilor medicale, a retetelor compensate, a biletelor medicale, a biletelor pentru pacient, codificarea diagnosticelor și procedurilor, calculul deconturilor. Aceasta este o birocratie care ''ocupa peste 50% din activitatea zilnica, ceea ce micsoreaza timpul acordat ingrijirii pacientilor, precum și timpul necesar pregatirii pentru specialitatea aleasa''. în acelasi timp, rezidenții protesteaza fata de ''taxa de 5 RON, pe care CMR o opreste lunar din salariul rezidenților de anul I, în ciuda faptului ca acestia nu sunt de fapt membri ai Colegiului. Estimam ca, prin aceasta taxa incasata ilegal, CMR beneficiaza anual de fonduri de 120.000 RON''. Drept urmare, protestatarii solicita ''incetarea acestei practici și returnarea sumelor ilegal retrase din salariile rezidenților de anul I''. Totodata, medicii rezidenți trag un semnal de alarma în ceea ce priveste coruptia ce patroneaza examenele de angajare în sistemul sanitar. în acest sens, ei propun utilizarea unui sistem national de testare, asemanator examenului de titularizare utilizat pentru profesori, pentru angajarea medicilor specialisti în spitale: ''Consideram ca și universitatile ar trebui sa-si creasca gradul de transparenta în momentul scoaterii la concurs a posturilor de preparator și asistent universitar, prin utilizarea unui sistem asemanator''. în ceea ce priveste dreptul de libera practica, rezidenții spun ca ''acordarea acestui drept abia dupa trecerea examenului de medic specialist interzice practic posibilitatea de a lucra part-time sau în regim de colaborare pe perioada rezidențiatului ca medici de medicina generala''. Ei cer inlaturarea acestei prevederi și revenirea la norma anterioara care acorda dreptul de libera practica dupa un an de activitate spitaliceasca. Protest prin atașarea unei panglici roșii la costumul de medic In protestul adresat autoritatilor centrale, rezidenții isi exprima nemultumirea și fata de conditiile în care pacientii sunt siliti sa primeasca ingrijiri medicale: ''Lipsa medicamentelor din spitale, folosirea unor echipamente medicale din anii '50-'60, lipsa informatizarii, persistenta unui sistem birocratic ineficient, cladiri a caror stare de degradare le apropie de Evul Mediu reprezinta realitati în sistemul sanitar romanesc. Starea actuala a acestui sistem, vital pentru buna functionare a unui stat normal, ar justifica pe deplin acordarea unui cartonas rosu din partea organizatiilor Comunitatii Europene''. în opinia rezidenților, existenta acestor deficiente majore face iluzorie eliminarea ''spagii'' din actul medical. Totodata, aceasta situatie ''explica migratia masiva a medicilor rezidenți romani catre tari ale Uniunii Europene sau ale Americii de Nord''. Reprezentantii protestatarilor ii indeamna pe toti medicii - rezidenți, specialisti, medici primari, cadre universitare - sa participe la acest protest, sustinut și de Camera Federativa a Medicilor din Romania, prin atasarea unei mici panglici rosii la costumul de medic, pana la rezolvarea situatiei actuale. Nicolăescu vrea salarii mai mari în Sănătate Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, considera indreptatit protestul medicilor rezidenți cu privire la actualul sistem de salarizare al acestora. ''Medicii rezidenți au dreptate și le sustin punctul de vedere. Am declarat de mai multe ori ca nivelul de salarizare în sistemul sanitar este în neconcordanta cu numarul de ani și volumul de cunostinte pe care le necesita pregatirea unui medic. De aceea, incepand cu anul viitor, dorim sa schimbam nivelul de salarizare din Sanatate. Reprezentanții Ministerului Sănătății Publice lucrează deja cu reprezentanții celorlalte ministere desemnate de catre premier pentru modificarea Legii salariatilor bugetari'', a precizat Nicolaescu. Totodata, ministrul Sanatatii spera ca în noua lege, în sectiunea care vizeaza Sanatatea, sa existe numeroase modificari. Gabriela Vlasceanu Curierul Național 12 august 2006 Acest articol a fost citit de 2078 ori.
|