|
Dentiștii newyorkezi obligați să protejeze pacienții de radiațiile X |
|
|
Biroul Legislativ al Statului New York, SUA, a aprobat o nouă lege potrivit căreia dentiștii sunt obligați să asigure protecția pacienților cu ajutorul unui guler tiroidian când efectuează radiografiile în cabinetul stomatologic.
Numeroase studii recente au pus în evidență corelația dintre numărul ridicat al cazurilor de cancer tiroidian și nivelul crescut de radiații din sfera buco-dentară, precum și necesitatea introducerii măsurilor protectoare în acest sens. În 2005, au fost diagnosticate peste 20.000 de noi cazuri de cancer tiroidian în Statele Unite. Măsura de protecție urmează să ajungă pe biroul guvernatorului Pataki, pentru aprobare. După șase luni, proiectul legislativ ar urma să intre în vigoare. Oficialii spun că dentiștii vor avea libertatea de a decide la fiecare pacient în parte dacă este sau nu nevoie de utilizarea dispozitivului de protecție (în funcție de raza de acțiune a razelor ionizante). Sursa: Today International Online Traducere: Blanka Petcu Acest articol a fost citit de 1199 ori.
|