|
Cezariana creşte riscul cariilor |
|
|
Copiii născuţi prin cezariană prezintă un risc mai crescut la carii dentare decât cei aduşi pe lume pe cale naturală, sugerează un studiu realizat recent în SUA. Un grup de cercetători de la Universitatea din New York au observat că micuţii aduşi pe lume prin operaţie cezariană prezentau un număr mare de bacterii cariogene la un an după naştere, comparativ cu cei născuţi natural.
Studiul a confirmat că bebeluşii născuţi pe cale vaginală au fost expuşi mai multor bacterii în timpul naşterii şi astfel au dezvoltat şi o rezistenţă corespunzătoare împotriva microorganismelor. Cercetătorii acceptă şi influenţa câtorva factori sociali, care pot avea pondere semnificativă în determinările microbiologice.
Cu cât mai devreme se instalează, cu atât provoacă pagube mai mari Grupul oamenilor de ştiinţă a descoperit faptul că în cadrul unui lot de 29 de bebeluşi, născuţi prin cezariană şi supuşi monitorizării periodice (ca parte a studiului realizat) primele bacterii cariogene (Streptococcus mutans) s-au prezentat la 17 luni post-partum. Spre deosebire de aceştia, la cei 127 de copii născuţi pe cale naturală bacteriile amintite s-au dezvoltat numai după un interval de 29 de luni de la naştere. Streptococcus mutans se dezvoltă pe suprafaţa dinţilor şi la nivelul marginii gingivale unde poate converti polizaharidele în acizi. Se transmite predominant de la mamă la sugar datorită contactului apropiat şi permanent. Studiile precedente au indicat şi importanţa factorului timp: cu cât mai devreme de dezvoltă coloniile de Streptococcus mutans, cu atât creşte şi incidenţa leziunilor carioase la copii. Liderii grupului de cercetători afirmă că micuţii aduşi pe lume pe cale naturală oferă bacteriilor un mediu mai puţin favorabil pentru creştere şi multiplicare. Ei dezvoltă o mai bună rezistenţă împotriva acestor microorganisme în primul an de viaţă, şi datorită expunerii la o mai mare varietate şi intensitate de bacterii provenite de la mame şi mediul înconjurător. Aproximativ unul din cinci copii văd lumina zilei în urma cezarienei. Se crede că rezultatele cercetării vor convinge astfel mai mulţi părinţi cu privire la faptul că pe lângă alimentaţia şi igiena corespunzătoare, şi naşterea naturală este favorabilă pentru sănătatea orală a copiilor. Acest articol a fost citit de 849 ori.
|