|
Concluziile examenului de rezidenţiat din acest an |
|
|
Concursul din acest an s-a desfăşurat în condiţii bune, iar din datele primite de la conducerea Comisiei Naţionale de Rezidenţiat, reiese că nu au existat incidente de organizare şi nici suspiciuni de fraudă. Peste 5600 de candidaţi înscrişi au concurat pe 2180 locuri scoase la concurs de către universităţile de medicină şi farmacie din ţară.
Anul acesta se înregistrează o scădere, cu aproximativ 400 de persoane, a numărului de candidaţi la acest examen. În plus, după cum susţin organizatorii, numărul contestaţiilor a fost mai mic faţă de ceilalţi ani. Anul acesta au fost înregistrate 326 de contestaţii, 119 la chirurgie, 10 la medicină dentară, 195 la specialităţile medicale şi psihiatrie, jumătate dintre acestea vizând doar probleme de formă, de exemplu rescanarea grilelor. Anul acesta, în premieră, absolvenţii 2005 ai facultăţii de medicină care au luat punctaj de promovare la grupele chirurgicale, medicale şi laborator, la cerere, vor fi confirmaţi rezidenţi in specialitatea medicină de familie. De asemenea, pentru prima oară cadrele didactice care au realizat întrebările din concurs au fost desemnate prin tragere la sorţi. Acest articol a fost citit de 965 ori.
|