Meniu
Prima pagină
Actualități
+ Știri generale
+ Noutăți științifice
+ Produse noi
Arhivă știri
Info pult
Rezumate
Util în practică
Educație medicală
+ Rezidențiat
+ Evenimente
+ Publicații
+ Cursuri EMC
+ Examene
Legislație
Legislație în vigoare
Noutăți legislative
Linkuri utile
Accesibil utilizatorilor înregistrați
Căutare
Seropozitivii rămân la mila statului Listare E-mail
ImageInaugurat în noiembrie 2008, cu mult fast și cu parti­ciparea a numeroase persona­lități ale Văii Jiului, dar și alături de manageri de spitale din județ, cabinetul tomatologic(singurul din România)  pentru seropozitivi din Petroșani, a trăit doar patru luni.


Deși se dorea a fi un cabinet care să ofere servicii  persoanelor seropozitive,acest lucru urmărind-se a fi concretizat încă din 1999, acesta nu mai funcționează de mai bine de două luni. Medicul stomatolog a demisionat la 1 mai, iar din aprilie Casa de Asigurări de Sănătate nu mai decontează cheltuielile cu medicina dentară de urgență.

Directorul interimar al Spitalului de Urgență Petroșani, Gabriela Todorescu, susține că în urma reînnoirii contractului la 1 aprilie Casa de Asigurări de Sănătate a scos de la finanțare cabinetele stomatologice de urgență, inclusiv cel destinat seropozitivilor, iar singura soluție în prezent ar fi ca unitatea medicală să fie preluată în chirie de către medici.

Pe de altă parte medicul stomatolog care a oferit servicii timp de patru luni bolna­vilor a precizat: “Nu mai funcționează niciun sistem de acest fel, pentru că CJAS nu are bani. Cabinetul de la Petroșani a fost făcut cu foarte mari eforturi, dar nu există fonduri la ora actuală pentru a fi susținut în conti­nuare. Lipsurile mari sunt la achiziționarea materialelor cu care lucrăm și la plata personalului, nu am avut ce face. Însă, dacă ceilalți stomatologi nu-i primesc pe tinerii seropozitivi, aici este deja o problemă de deontologie” (sursa Realitatea TV).

Gabriela Todorescu susține că se fac demersuri pentru reluarea activității cabinetului stomatologic. Deocamdată se vor trimite solicitări Autorității de Sănătate Publică a județului Hunedoara, aceasta urmând să continue demersul la Ministerul Sănătății.

Până când se va soluționa această problemă,  bolnavii din Valea Jiului, vor trebui să continue lupta cu prejudecățile și discriminarea din sistemul sanitar. Directorul interimar susține că în cabinetul stomatologic nu se puteau efectua  decât urgențele: tratamentul parodontitei, tratamentul plăgilor bucale, abcesul parodontal, extracțiile dentare sau tratamentul cariilor nefiind incluse. Dacă patru luni au reușit să beneficieze de asistență stomatologică gratuită, feriți de refuzuri, acum seropozitivii trebuie să bată din nou la ușa cabinetelor particulare, unde adesea li se refuză dreptul de a fi tratați. În Valea Jiului sunt 203 persoane infectate cu HIV, majoritatea fiind trecute de vârsta adolescenței și cu nevoie stringentă de consultații și tratamente complexe.



Acest articol a fost citit de 887 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Forum
Forumul Dentistul.net vă așteaptă cu opinii, sugestii și discuții de actualitate
Forum - cele mai noi
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți dentistul.net
Înregistrare