|
Necesitatea dezvoltării specialităților în medicina dentară |
|
|
 Necesitatea introducerii unei pregătiri susținute și aprofundate în Medicina dentară este justificată prin aceea că patologia stomatologică în România este cea mai bogată din UE, cifrele de incidență DMFT (indice de sănătate orală) din țara noastră fiind 7,3, adică de 8 ori mai mare decât cele din Marea Britanie sau Elveția (0,9) și dublu față de cele din Albania – țară care nu face parte din Uniunea Europeană (3).
Aceste date au fost publicate în ultimul raport OMS, privind starea de sănătate orală din țările europene. Modul de pregătire a absolvenților facultăților de Medicină dentară este unul general, care nu poate aborda formele de gravitate severă ale afecțiunilor stomatologice.
çn acest moment, formele grave de cancer oral și maxilo-facial, cât și afecțiunile malformative și anomaliile dento-faciale sunt diagnosticate tardiv, ca o lipsă a unui număr suficient de specialiști, cu înaltă calificare, ceea ce implică costuri ridicate pentru tratament, dar și rezultate ce compromit conceptul de calitate a vieții.
Formele de educație medicală continuă pe termen scurt (cursuri de perfecționare, competențe etc.) pot constitui soluții pentru actualizarea cunoștințelor profesionale pe domenii punctuale, legate în general de grupuri restrânse de afecțiuni și/sau tehnici/metode terapeutice noi sau actualizate, dar nu pot acoperi o pregătire corespunzătoare de specialitate.
Numărul mare al absolvenților facultăților de profil din țară nu a adus ameliorări evidente în ceea ce privește starea de sănătate stomatologică a populației și nici creșterea calității serviciilor medicale, ceea ce justifică pe deplin o strategie de instruire postuniversitară sistemică, actualizată, în conformitate cu prevederile UE. Menționăm că lipsa pregătirii în domeniul sănătății publice (așa cum este prevăzută în alte țări europene) a determinat absența unei strategii de politică de sănătate în domeniu, fapt care a condus la creșterea impresionantă a formelor grave ale afecțiunilor stomatologice.
Există țări europene în care sunt acceptate mai multe specialități medico-dentare, în funcție de necesitățile specifice, fapt acceptat de către Comisia Europeană, de exemplu:
- în Suedia există ca specialități – Parodontologie, Endodonție, Protetică, Radiologie dento-maxilo-facială și Fiziologie stomatognată
- în Germania – Parodontologie și Sănătate publică
- în Marea Britanie – Sănătate publică, Pedodonție și Medicină dentară reconstructivă etc.
În țările europene, numărul specialităților în Medicina dentară este diferit de la țară la țară, după necesitățile fiecăreia, fapt prevăzut și în legislația europeană. Acest lucru permite, pe de o parte atingerea obiectivelor naționale, iar pe de altă parte, prin pregătirea de bază, recunoașterea diplomei în toate țările uniunii.
În aceste condiții, acreditatea personalului medical trebuie să încurajeze înalta specializare a acestuia. Din acest punct de vedere, crearea unor ghiduri de competență, pe de o parte, și a unor noi specialități ale medicinii dentare, pe de altă parte, devine imperios necesară.
Vom reveni cu precizări.
Prof. dr. Dragoș STANCIU,
vicepreședinte al CMDR,
șeful Clinicii de Ortodonție și Ortopedie Dento-facială,
președintele Asociației Naționale Române de Ortodonție
Articol publicat în Viața Medicală Românească
Data publicării: ianuarie 2008
Acest articol a fost citit de 896 ori.
|