Elaborarea unui proiect pentru asigurarea urgențelor stomatologice în weekend și de sărbătorile legale a fost anunțată marți de președintele Colegiului Medicilor Dentiști din București, dr. Alexandru Brezoiescu, într-o conferință de presă.
El a precizat că la nivelul Capitalei urgențele stomatologice nu s-au întrerupt, acestea au fost continuate de Spitalul de stomatologie, dar în teritoriu nu au mai fost asigurate. Potrivit proiectului realizat de Colegiul Medicilor Dentiști din București, urmează să fie asigurate pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale zece tipuri de urgențe stomatologice, între care se află extracțiile, inciziile, pansamentele calmante, tratamentele de stomatite, alveolitele.
Potrivit dr. Alexandru Brezoiescu, urgențele ar urma să fie plătite de la bugetul de stat, fiind asigurate gratuit, așa cum, de altfel, prevede legea. În teritoriu, serviciile de acest tip ar urma să se desfășoare la nivelul centrelor județene, motiv pentru care, a subliniat dr. Brezoiescu, s-au stabilit și o dotare minimă, și costurile aferente. La o medie de 15 urgențe pe tură, costul consumabilelor ar fi de 95 lei.
Medicii pentru asigurarea serviciilor de urgență stomatologică vor fi angajați de către Ministerul Sănătății Publice.
În ceea ce privește Capitala, urgențele ar urma să se asigure de către spitalele de urgență din fiecare sector, a precizat dr. Alexandru Brezoiescu. Acest articol a fost citit de 786 ori.
|