|
CMDR nu agreează reintroducerea stagiaturii |
|
|
Președintele Colegiului Medicilor Dentiști al Municipiului București (CMDMB), dr. Alexandru Brezoiescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu este de acord cu reintroducerea stagiaturii de un an, desființată în anul 2005.
El susține că România este printre puținele țări din UE în care învățământul superior medical are o durată de șase ani și dacă se mai adaugă un an pentru stagiatură, ajunge la șapte ani, ceea ce este foarte mult. În opinia sa, cei șase ani de facultate sunt suficienți pentru pregătirea viitorilor absolvenți. Dr. Alexandru Brezoiescu apreciază că mai trebuie introduse și alte specialități de medicină dentară pe lângă ortodonție și chirurgie dentară alveolară, specialități agreate și în UE. El a precizat că țările din UE își pot stabili numărul de specialități iar medicii, prin înțelegeri bilaterale, pot merge în țările în care există specialități asemănătoare. În opinia președintelui Colegiului Medicilor Dentiști București, ar trebui introdusă cel puțin încă o specialitate dentară și ar trebiu delimitate foarte clar competențele medicului dentist, ale celui ortodont sau ale specialistului în chirurgie buco-maxilo-facială. Anual, în România, sunt aproximativ 1.000 de absolvenți, iar în București între 200-220 de absolvenți. Referindu-se la solicitările pentru plecarea în străinătate, dr. Brezoiescu a menționat că dacă la începutul anului au plecat aproximativ 500 de medici dentiști, în prezent, solicitările pentru a pleca din țară sunt între una și două pe săptămână. |