Meniu
Prima pagină
Actualități
+ Știri generale
+ Noutăți științifice
+ Produse noi
Arhivă știri
Info pult
Rezumate
Util în practică
Educație medicală
+ Rezidențiat
+ Evenimente
+ Publicații
+ Cursuri EMC
+ Examene
Legislație
Legislație în vigoare
Noutăți legislative
Linkuri utile
Accesibil utilizatorilor înregistrați
Căutare
Stomatologii din Maramureș luați cu asalt de străini Listare E-mail
ImageCetățeni din Italia, Spania, Franța, dar și Ungaria iau cu asalt în timpul verii cabinetele medicilor dentiști din Maramureș pentru că tarifele practicate de aceștia sunt cu mult mai mici decât în restul țărilor UE. In această perioadă, mare parte a stomatologilor au un număr dublu de pacienți în comparație cu lunile trecute.

Vicepreședintele Colegiului Medicilor Dentiști Maramureș, dr. Maria Rusu Covrig, a declarat că oamenii sunt încântați nu doar de faptul că lucrările sunt mai ieftine, ci și de faptul că materialele folosite sunt similare celor din occident.

Străinii preferă lucrări simple sau mai complexe, în funcție de durata cât își pot permite să rămână în Maramureș. De regulă, se fac lucrări din porțelan, pentru care se percep între 80 și 100 euro/dinte.

"Zilnic avem circa 15 pacienti din Spania, Italia, Franta sau Ungaria", ne-a declarat dr. Maria Rusu Covrig.

Sursa: Informatia zilei 
Data apariției: 10 iulie 2007
Autor: Delia Kovacs

Acest articol a fost citit de 1429 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (1)
 
1. Scris de NoemiMorse23 in 31-05-2010 01:41
 
 
Every body remembers that life is high priced, but some people require cash for different issues and not every person gets enough cash. Therefore to receive good business loans or college loan would be a correct way out.
 
 
Forum
Forumul Dentistul.net vă așteaptă cu opinii, sugestii și discuții de actualitate
Forum - cele mai noi
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți dentistul.net
Înregistrare