|
Studiu privind restaurările din compozit cu adezivi autogravanți |
|
|
|
Autori: Masako Unemori, Yoko Matsuya, Hiroto Hyakutake, Shigeki Matsuya, Yasuharu Goto and Akifumi Akamine, Japonia Sursa: Journal of Dentistry Volumul 35, Numărul 6, iunie 2007, Paginile 535-540
Studiu pe termen lung privind restaurările dentare din compozit cu adezivi autogravanți REZUMAT Obiective: Verificarea ipotezei formulate în cadrul unui studiu anterior de scurtă durată (7 zile), potrivit căreia absența unei protecții pulpare convenționale nu este responsabilă de complicațiile pulpare pe termen lung în cazul restaurărilor din compozit cu adezivi autogravanți. Metode: Toți cei 150 pacienți care au beneficiat de restaurări dentare din compozit cu adezivi autogravanți au fost rechemați la control la 2 ani după efectuarea restaurărilor. Dintre aceștia, doar 47 persoane (31%) s-au prezentat la control, prezentând un număr total de 106 restaurări cu o vechime între 2,2 și 6,5 ani. Dinții astfel tratați au fost testați atât în privința sensibilității, cât și a vitalității pulpei dentare. Cu ajutorul regresiei logistice multivariabile, rezultatele au fost corelate cu profunzimea cavității, asigurarea protecției pulpare convenționale și complicațiile pulpare pe termen scurt. Rezultate: Nu s-au constatat cazuri pozitive în evaluarea sensibilității dentare. Patru restaurări (3,7%) efectuate în cavități profunde cu protecție pulpară convențională au impus pulpectomie, datorită instalării inflamației pulpare, dintre care 3 cazuri au prezentat și complicații pulpare imediate, pe termen scurt. În ceea ce privește influența altor factori asupra durabilității restaurărilor, regresia logistică a oferit următoarele valori: (1.54, ∞) pentru profunzimea cavității, (1.50, ∞) pentru complicațiile pulpare pe termen scurt și (0.02, ∞) pentru protecția pulpară convențională. Se remarcă, așadar, efectul nesemnificativ al ultimei variabile asupra complicațiilro pulpare pe termen lung. Concluzii: Absența protecției pulpare convenționale nu a fost responsabilă de complicațiile pulpare pe termen lung, nici chiar în cazul cavităților profunde, la utilizarea adezivilor autogravanți. Profunzimea cavității și existența unor complicații pulpare pe termen scurt au reprezentat, însă, doi factori majori de predicție în apariția complicațiilor pulpare tardive. Acest articol a fost citit de 848 ori.
|