|
Medicii stomatologi reclamă igiena precară din școli! |
|
|
|
În urmă cu o săptămână, medicii stomatologi implicați în programul de profilaxie demarat de Asociația Medicilor cu Practică Privată din România (AMSPPR) Filiala Crișana au desfășurat o nouă acțiune, înscrisă în program, la unitățile de învățământ din Aleșd.
Medicii voluntari implicați în program au predat ore de educație pentru 400 de copii din clasele I-IV din orașul Aleșd. Lecțiile au fost susținute de demonstrații practice privind igiena orală cu ajutorul mulajelor speciale, al planșelor și pliantelor. Un aspect important l-a constituit evaluarea stării de igienă buco-dentară a copiilor, în cadrul acțiunii fiind calculat indicele de placă bacteriană al elevilor. Pentru aceasta s-a evidențiat placa dentară și s-a calculat indicele de placă bacteriană la un lot de 115 copii. La finalul acțiunii, toți copiii participanți au primit pachete din Programul Școlar Colgate (periuță și pastă de dinți), iar cei mai activi au fost recompensați și cu diplome și cadouri constând în apă de gură, mătase dentară și gumă de mestecat. Potrivit coordonatorului de program, dr. Cristina Bălaj, copiii, în special cei cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani, prezintă o igienă deficitară la nivelul cavității orale, una din posibilele explicații putând fi faptul că cei mai mici sunt supravegheați mai riguros de către părinți. Medicii stomatologi implicați în program atrag atenția administratorilor școlilor, din Aleșd, cât celor din alte localități ale județului și din restul județului, că igiena copiilor este deficitară și din cauza lipsei unor spații adecvate de igienizare (pentru spălatul mâinilor, al gurii etc.), existând, în cele mai multe cazuri, o singură chiuvetă la câteva zeci de copii, ceea ce este insuficient pentru o igienă minimală. Sponsorii programului au fost SC Holcim SA - care a contribuit cu o sumă de peste 3500 de lei, Colgate România și Primăria Orașului Aleșd, aceasta din urmă donând suma de 1500 lei. Sursa: Crișana Autor articol: Mălina Pop Data apariției: 19 iunie 2007 Acest articol a fost citit de 838 ori.
|