|
Conflicte persistente în privința cumpărării cabinetelor |
|
|
Dr. Viorica Titirca, președinta Colegiului Medicilor Dentiști filiala Maramureș, spune că va da în judecată primăriile. Medicii dentiști din Maramureș susțin că au ajuns la capătul răbdării.
Asta pentru că, deși legea le permite să cumpere spațiile în care își desfășoară activitatea, nu au cum să facă acest lucru. Ei nu mai cred nici măcar în promisiunile pe care ministrul Eugen Nicolăescu le face, și anume schimbarea legii și introducerea unor pedepse pentru primarii și consiliile locale care nu pun în aplicare aceste prevederi. ”In județul Maramureș sunt 220 medici dentiști, iar în Baia Mare își desfășoară activitatea 150 dintre aceștia. Până în prezent, însă, nici unul nu a reușit să devină proprietarul spațiului în care lucrează. "Am trimis o sesizare referitor la acest aspect atât Consiliului Județean, cât și Prefecturii. Așa ceva nu se mai poate. Încercăm să rezolvăm această problema, dar în zadar. Pe de altă parte, medicii dentiști vin cu plângerile la noi și este normal să aștepte un răspuns și mai ales o rezolvare. Dar suntem și noi la fel de neputincioși. Singura soluție va fi să dăm în judecată Primăriile și Consiliile Locale", a precizat dr. Viorica Titirca, președinta Colegiului medicilor dentiști, Filiala Maramureș. Unele cabinete nu pot fi vândute, fiind revendicate de proprietari Consiliul Județean a afișat în aceste zile la Stomatologia de pe strada Gh. Bilașcu faptul că la Policlinica stomatologică nr. 2, situată pe strada Hortensiei 5A, terenul este revendicat. Pentru notarea în Cartea Funciară este nevoie de acțiune în constatare. Consiliul Județean face demersuri în acest sens. Totodată, dispensarul medical Firiza este revendicat de Parohia Greco-Catolică Maramureș. Spațiile respective nu pot fi vândute până la rezolvarea situației juridice. Medicii dentiști care își desfășoară activitatea în cabinetele de pe strada GH. Bilașcu sunt de părere că situația lor nu se va rezolva până când nu vor da Consiliul Local și Primăria în judecată. O parte dintre ei, cu speranța că vor deveni în scurt timp proprietarii spațiilor, au făcut investițiile necesare. Dar alții spun că nu vor face acest lucru fără a avea garanția că vor deveni proprietari de drept ai cabinetelor medicale. Sursa: Informația Zilei de Maramureș Autor articol: Delia Hayer Data apariției: 18 iunie 2007 Acest articol a fost citit de 755 ori.
|