Meniu
Prima pagină
Actualități
+ Știri generale
+ Noutăți științifice
+ Produse noi
Arhivă știri
Info pult
Rezumate
Util în practică
Educație medicală
+ Rezidențiat
+ Evenimente
+ Publicații
+ Cursuri EMC
+ Examene
Legislație
Legislație în vigoare
Noutăți legislative
Linkuri utile
Accesibil utilizatorilor înregistrați
Căutare

Peria interdentară-hard sau soft? Listare E-mail
ImageÎn general, la un parodonțiu integru, regiunea interdentară este ocupată și protejată de papila interdentară. Datorită arhitecturii vestibulare și orale a acestei structuri gingivale, spațiul dintre dinți nu este ușor accesibil în cursul igienizării. În aceste cazuri recomandăm utilizarea aței interdentare, însă deseori pacienții noștri se confruntă cu dificultăți în manipularea firului și curățarea eficientă a spațiului interdentar.

Spre deosebire de firul de mătase, periile interdentare sunt mai ușor de folosit. Ele sunt disponibile sub formă cilindrică sau cilindro-conică, iar pe secțiune transversală sunt rotunde. Prezintă o tijă în axul centraș și sunt disponibile în dimensiuni și durități variate.

De curând, cercetătorii Universității din Heidelberg, din Germania, au evaluat eficiența periilor interdentare, în funcție de duritatea lor. În acest scop, ei au supus studiului comparativ perii de diferite diametre și durități, în condiții de laborator.

S-au fixat în modele rășinoase perechi de dinți extrași, pentru a simula opt spații interdentare, cu lărgime diferită: extra-redusă, redusă, medie și lărgită. Rășina a reprezentat totodată și gingia artificială din jurul perechilor de dinți. Modelele rășinoase au fost concepute astfel încât să permită vizibilitatea asupra zonei urmărite, posibilitatea de a surprinde suprafețele dentare cu aparatul de fotografiat și pentru a aplica un strat subțire de vopsea verde, care simula, de fapt, placa bacteriană.

Image S-au utilizat periile interdentare Curaprox, dure și moi, pentru a determina eficiența lor în eliminarea plăcii dentare. S-au efectuat 8 cicluri de curățare interdentară pe toate cele 8 modele amintite. La fiecare testare s-a utilizat câte o perie interdentară nouă. Peria s-a aplicat în spațiu, din direcție vestibulară, după care s-au efectuat câte 3 mișcări de du-te - vino, pe o distanță de 5 mm. Periile utilizate au avut diametrul de 2 mm, 3 mm și 5 mm.

Nu s-a constatat nici o diferență semnificativă din punct de vedere al eficienței în îndepărtarea vopselei verzi, între periile tari și moi, având același diametru. În schimb, s-a observat o sporire a eficienței odată cu creșterea diametrului periei.

Implicații clinice: Sunt eficiente atât periile interdentare dure, cât și cele moi în curățarea spațiilor interdentare. Mai multă atenție trebuie, însă, acordată, alegerii dimensiunii corecte a periei pentru igienizarea regiunii interdentare.
 
Află detaliile concursului Dentistul.net aici.
Sondaj
Ce nota ai da noului design?
 
Forum
Forumul Dentistul.net vă așteaptă cu opinii, sugestii și discuții de actualitate
Forum - cele mai noi
Newsletter
www.dentistul.net vă trimite înștiințare săptămânală prin e-mail cu toate noutățile apărute.

Înscrieți-vă aici!

Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți dentistul.net
Înregistrare