|
Cabinete stomatologice pentru pacienţi infectaţi cu virusul HIV |
|
|
În judeţul Botoşani, unde sunt înregistrate peste 180 de persoane infectate cu HIV, există un singur cabinet stomatologic cu posibilităţi de sterilizare adecvată. "Înfiinţarea pentru aceşti pacienţi a unor cabinete stomatologice se impune tot mai mult.
Am dat în funcţiune un cabinet stomatologic cu o asemenea destinaţie la secţia de boli contagioase a Spitalului de Urgenţă «Mavromati». Sunt pe cale de a se înfiinţa încă două cabinete stomatologice cu aparatură donată de organizaţia umanitară italiană Il Girotondo", a declarat dr. Viorel Gasan, director adjunct la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani. În judeţul Botoşani, sunt doar 74 de medici stomatologi. "Din păcate, 64 de stomatologi au cabinete în mediul urban, numai 10 fiind în mediul rural, în timp ce majoritatea populaţiei, respectiv peste 60%, trăieşte la sate", a spus dr. Viorel Gasan. Potrivit sursei citate, doar două cabinete stomatologice mai funcţionează în şcoli. De aceea, DSP se preocupă acum de reînfiinţarea reţelei stomatologice şcolare.
(Sursa: Rompres) Acest articol a fost citit de 1073 ori.
|