Medicii,nemulțumiți de proiectele de legi privind reforma sanitară
Pachetul de legi supus dezbaterii publice privind reforma din sistemul sanitar continuă să nemulțumească cadrele medicale. "Ideea este nu că pierdem posturile de manager de spital, ci faptul că tot dezastrul din sistem este pus pe seama manageriatului doctorilor sau a grupurilor de interese și că din cauza acestui fapt se scurg bani publici", a afirmat Prof.Dr. Florea Iordăchescu.Prof. Dr. Florea Iordăchescu, directorul Spitalului Clinic de Copii "Marie Curie" (Budimex), a declarat că aceste măsuri sunt un fel de "asmuțire a populației împotriva corpului medical". Directorul Spitalului Budimex a adus în discuție dispariția din Proiectul de lege al spitalelor a Consiliului de administrație și apariția Consiliului consultativ, în a cărui componență nu apare nici un reprezentant al spitalului. În opinia sa, poate să fie cel mai performant manager adus la conducerea unui spital, dacă bugetul va fi același sau chiar mai mic, acesta nu va putea rezolva problemele. În fapt, este vorba de o subfinanțare cronică a sistemului de sănătate, iar medicii se luptă pentru viața bolnavilor în aceste condiții, a mai spus prof.dr. Iordăchescu. "Spitalul nostru nu are nici o datorie, și aducem și bani în plus, dar pe care nu-i putem utiliza pentru că nu ne permite Casa de Asigurări. În cazul Spitalului "Dimitrie Bagdasar" în al cărui Consiliu de conducere sunt, acesta are datorii, deși aduce bani în sistem, dar legislația nu-i permite să-i folosească. Poate că utilizarea acestor fonduri suplimentare aduse de fiecare unitate sanitară ar rezolva o serie din probleme pe care le au spitalele, cum ar fi dotările", a explicat directorul Spitalului Budimex. În context, el a exemplificat că la Spitalul Bagdasar, din 17 ventilatoare sunt stricate 11, lipsesc pompele de perfuzie, iar medici trebuie să decidă pe cine să ventileze și pe cine nu. El a adus în discuție și problema învățământului medical, subliniind că în urmă cu 100 de ani clinicile pregăteau viitorii medici, studenții la medicină efectuând practica în spitale. Noua legislație nu face decât să compromită învățământul medical românesc, să învrăjbească corpul medical din spital cu cei din învățământ. În opinia sa, dacă acest pachet legislativ va fi aprobat, va duce la un nou experiment în sănătate cu consecințe foarte grave. La rândul său, prof. dr Liviu Maiorescu, fost ministru al sănătății, a spus că toate civilizațiile occidentale se bazează pe specialiști, iar dacă nu se bazează pe aceștia se întâmplă ce s-a întâmplat în timpul lui Ceaușescu. El consideră că este foarte grav că actualul ministru al Sănătății se amestecă în problemele sistemului sanitar fără să le cunoască. Această abordare a actualului ministru al Sănătății a incitat populația împotriva medicilor, a apreciat prof. dr. Liviu Maiorescu.(Rompres) Acest articol a fost citit de 1307 ori.