|
Periile cu plasmă ar putea înlocui frezele dentare |
|
|
Fundația “National Science” din SUA a acordat suma de 270.000 de dolari unei echipe de trei cercetători de la Universitatea din Missouri, în vederea dezvoltării unei perii cu plasmă care, prin utilizarea unei reacții non-termale, să aibă capacitatea de a dezinfecta cavitățile și de a le prepara în vederea obturării.
Liderul grupului, Qingsong Yu, profesor în domeniul ingineriei mecanice și aerospațiale la Universitatea Missouri, Columbia, a declarat că în momentul perfecționării, peria va putea înlocui frezele dentare. Peria este silențioasă și funcționează fără vibrații sau căldură, fenomene ce determină, în general, durerea asociată tratamentelor stomatologice. În plus, noua metodă schimbă caracteristicile chimice ale suprafeței tratate, oferind o adeziune îmbunătățită față de ariile pe care se intervine cu freze sau laser, avantaj care va prelungi totodată și viața dintelui. Sursa: Medical News Today Traducere: Blanka Petcu |