|
Intervențiile chirurgicale orale compromise de fumat |
|
|
Un studiu publicat în numărul din septembrie al revistei Journal of Periodontology concluzionează faptul că fumătorii prezintă mai puține rezultate pozitive pe termen lung după intervenții chirurgicale plastice, decât nefumătorii.
Cercetătorii au urmărit 10 fumători și 10 nefumători pe o perioada de 2 ani, timp în care s-au urmărit efectele consumului de țigarete asupra rezultatelor pe termen lung ale intervențiilor chirurgicale menite să faciliteze reatașamentul structurilor moi parodontale la suprafața radiculară a dinților. După perioada de evaluare menționată, retracția gingivală reziduală în regiunea ce a beneficiat de tratamentul chirurgical a fost semnificativ mai mare la fumători, decât la persoanele nefumătoare. Numeroase studii publicate în literatura de specialitate arată că fumatul poate diminua abilitatea regeneratoare a organismului imediat post-chirurgical. În plus față de aceste informații, cercetarea menționată a arătat că fumatul poate compromite și stabilitatea rezultatelor intervenției chirurgicale plastice, în sensul că nu se realizează reatașarea parodontală. Constatările ar trebui să alarmeze pacienții cu parodontopatii care au beneficiat de intervenții chirurgicale plastice pe parodonțiu sau urmează a fi supuse unor astfel de proceduri, în caz contrar ar fi nevoiți să repete intervenția. Sursa: Medical News Today Traducere: Blanka Petcu Acest articol a fost citit de 979 ori.
|